4.9 Mai sunt importante cele zece porunci?

1. 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei în afară de mine şi să nu-ţi faci chip

   cioplit, ca să te închini lui!

   2. Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar!

   3. A du-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului!

   4. C insteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ!

   5. Să nu ucizi!

   6. Să nu faci fapte necurate!

   7. Să nu furi!

   8. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

   9. Să nu pofteşti femeia aproapelui tău!

   10. Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui!

    [Youcat 349]

Tânărului care i-a pus această întrebare, Isus îi răspunde: „Dacă vrei să intri în viaţă, respectă poruncile” şi apoi adaugă: „Vino şi urmează-mă” (Mt 19,17.21). A-l urma pe Isus implică respectarea poruncilor. Legea nu este abolită, omul este invitat să o regăsească în persoana învăţătorului divin, care o realizează în mod perfect în el însuşi, îi revelează semnificaţia deplină şi îi atestă caracterul peren.  [CCBC 434]

În Vechiul Testament prin această poruncă se interzicea reprezentarea Dumnezeului absolut transcendent. Începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, cultul creştin al imaginilor sacre este justificat (aşa cum afirmă cel de-al doilea Conciliul din Niceea, din anul 787), deoarece se întemeiază pe misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om, în care Dumnezeul transcendent se face vizibil. Nu este vorba de o adorare a imaginii, ci de o venerare a celui care este reprezentat în ea: Cristos, Fecioara Maria, îngerii şi sfinţii. [CCBC 446]

Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale:

• omuciderea directă şi voluntară şi cooperarea la ea;
• avortul direct, voit ca scop şi ca mijloc, precum şi cooperarea la avort, sub pedeapsa excomunicării, pentru că fiinţa umană, încă de la zămislire, trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa;
• eutanasia directă, care constă în a pune capăt vieţii persoanelor cu handicap, bolnave sau aproape de moarte, printr-o faptă sau prin omiterea unei acţiuni datorate;
• sinuciderea şi cooperarea voluntară la ea, deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de aproapele: cât priveşte responsabilitatea, ea poate fi agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri grave. [CCBC 470]

Deşi în textul biblic al decalogului se citeşte „să nu săvârşeşti adulter” (Ex 20,14), tradiţia Bisericii urmează în ansamblu învăţăturile morale ale Vechiului şi Noului Testament şi consideră că porunca a şasea înglobează toate păcatele împotriva castităţii. [CCBC 493]

Nu, pentru că cele zece porunci sunt un întreg; o poruncă trimite la alta şi niciuna dintre ele nu poate fi eliminată arbitar; cine refuză o poruncă refuză toată Legea.
 

Particularitatea celor „zece porunci” constă în faptul că ele cuprind toată viaţa umană; noi, oamenii, suntem puşi în acelaşi timp în relaţie cu Dumnezeu (poruncile 1-3) şi cu ceilalţi oameni (poruncile 4-10); suntem în acelaşi timp fiinţe religioase şi sociale. [Youcat 350]

Cine-l tăgăduieşte în mod conştient şi intenţionat pe Dumnezeu păcătuieşte împotriva poruncii întâi. Însă responsabilitatea în această privinţă poate fi mult redusă în cazul unui om care nu are nicio noţiune despre Dumnezeu sau dacă a examinat în conştiinţă problema existenţei lui Dumnezeu şi oricum nu reuşeşte să creadă.
 

Graniţa dintre „a nu putea să crezi” şi „a nu voi să crezi” nu este deloc clară. Însă atitudinea care exclude credinţa deoarece este pur şi simplu irelevantă, fără a o fi examinat îndeaproape, este adesea mai rea decât Ateismul militant.. [Youcat 357]

Prima poruncă a determinat preceptul: „Să nu-ţi faci chip cioplit” (Ex 20,4) pentru a ocroti misterul lui Dumnezeu şi pentru a se diferenţia de culturile păgâne. Însă deoarece însuşi Dumnezeu şi-a luat un chip omenesc în Isus Cristos, interdicţia de a fabrica imagini a fost abolită de creştinism; în Biserica orientală, Icoanele sunt chiar sacre.

Convingerea părinţilor lui Israel despre superioritatea absolută a lui Dumnezeu faţă de orice lucru şi faţă de tot ceea ce se găseşte în lume ( Transcendenţă) este încă vie în ebraism şi în islam, religii pentru care nici astăzi nu este admisă vreo imagine a lui Dumnezeu. În sânul creştinismului, deja începând din secolul al IV-lea, acest precept a fost abrogat în raport cu Cristos şi a fost abolit cu al doilea Conciliu din Niceea, din anul 787. Cu întruparea sa, Dumnezeu nu mai este absolut inimaginabil; după Isus, noi putem să ne facem o imagine a esenţei sale: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl” (In 14,9).  [Youcat 358]

Creştinii au înlocuit sărbătorirea Sabatului cu aceea a duminicii pentru că Isus Cristos a înviat din morţi în ziua de duminică. „Ziua Domnului” moşteneşte însă elemente din sabatul ebraic.
 

Duminica creştină are trei elemente fundamentale:

1. face trimitere la crearea lumii şi comunică în acelaşi timp strălucirea festivă a bunătăţii lui Dumnezeu;

2. face trimitere la „ziua a opta a creaţiei”, în care lumea a fost creată nouă în Cristos (o rugăciune din veghea pascală spune: „Ai creat lumea întrun mod minunat şi într-un mod şi mai minunat ai răscumpărat-o”);

3. recuperează motivul odihnei, şi nu numai pentru a sfinţi întreruperea muncii, ci şi pentru a trimite încă de acum la odihna veşnică a omului în Dumnezeu. [Youcat 364]

Un creştin catolic frecventează Liturghia duminica sau sâmbătă seara; în această zi, el întrerupe toate celelalte munci care l-ar împiedica să dea cinste lui Dumnezeu şi care ar deranja climatul de sărbătoare, de bucurie, de pace şi de relaxare.

Deoarece duminica este ca o sărbătoare de Paşti care revine în fiecare săptămână, încă din primele timpuri creştinii se adună în această zi pentru a-l sărbători pe Răscumpărătorul lor, pentru a-i aduce mulţumire şi pentru a se aduna cu el şi cu ceilalţi răscumpăraţi. De aceea, pentru orice creştin catolic conştient, sfinţirea duminicii şi a celorlalte sărbători religioase constituie o prioritate; suntem scutiţi de la această obligaţie de treburi familiale urgente şi de urgenţe sociale importante. Deoarece participarea la Euharistia duminicală este fundamentală pentru o viaţă creştină, Biserica defineşte lipsa de la Liturghia duminicală, fără un motiv valabil, ca păcat de moarte. [Youcat 365]