All Tweets
Anterior:
Următorul:

3.33 Cât de important este Paştele? Ce înseamnă „Urbi et Orbi”?

Marile sărbători ale Bisericii

La Paște sărbătorim cel mai important eveniment [>1.27] al credinței creștine. Ceea ce sărbătorim în timpul Paștelui este esența identității noastre de creștini: Isus nu s-a născut numai pentru a ne vorbi despre Dumnezeu [>1.29], dar a fost dispus să sufere și să moară pentru noi [>1.28].

La Paște, sărbătorim învierea lui Isus din morți [>1.50] făcând astfel posibil ca noi să trăim pentru totdeauna cu Dumnezeu în ceruri [>1.45]. În dimineața duminicii de Paște (ca în ziua de Crăciun), Papa binecuvântează orașul Roma și lumea întreagă („Urbi et Orbi”) de la balconul catedralei Sf. Petru. Timpul Paștelui [>3.34] durează cincizeci de zile (până la Rusalii).

Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

Moartea şi învierea lui Isus sunt esenţa credinţei şi a mântuirii noastre. De Paşte, papa binecuvântează Roma şi lumea întreagă.

The Wisdom of the Church

Care este lucrarea lui Cristos în liturgie?

În liturgia Bisericii Cristos semnifică şi realizează mai ales propriul mister pascal. Dăruindu-l pe Duhul Sfânt apostolilor, le-a dat lor şi succesorilor puterea de a realiza lucrarea mântuirii prin jertfa  euharistică şi prin sacramente, în care el însuşi acţionează pentru a comunica harul său credincioşilor din toate timpurile şi în întreaga lume. [CCBC 222]

Care este elementul esenţial al oricărei liturgii?

Liturgia este mereu şi în primul rând comuniune cu Isus Cristos. Fiecare celebrare, şi nu numai cea euharistică, este o mică sărbătoare pascală. Isus sărbătoreşte împreună cu noi şi deschide trecerea de la moarte la viaţă.

Cea mai importantă celebrare din lume a fost aceea a Paştelui, pe care Isus a celebrat-o în cenacol în seara dinaintea morţii sale. Discipolii au crezut că au comemorat eliberarea lui Israel din Egipt; în schimb, Isus celebra eliberarea întregii omeniri de sub puterea morţii. În Egipt, sângele mielului i-a salvat pe israeliţi de îngerul exterminator; în schimb, la acea ultimă cină, însuşi Isus a fost mielul care, cu sângele său, avea să elibereze omenirea din moarte. Moartea şi învierea lui Isus sunt dovada faptului că se poate muri şi, cu toate acestea, să se obţină viaţa; acesta este conţinutul propriu al oricărei celebrări creştine. Însuşi Isus compară cu eliberarea Israelului din sclavia Egiptului moartea şi învierea sa, a cărei acţiune răscumpărătoare este indicată de atunci cu termenul de mister pascal; în analogie cu sângele mântuitor al mielului cu ocazia ieşirii Israelului din Egipt (Ex 12), Isus este adevăratul miel pascal care l-a eliberat pe om din laţurile morţii şi păcatului. [Youcat 171]

Ce „semne” atestă învierea lui Isus?

În afară de semnul esenţial constituit de mormântul gol, învierea lui Isus este atestată de femeile care l-au întâlnit pe Isus primele şi l-au vestit apostolilor. Apoi, Isus „i s-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece, după care s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată” (1Cor 15,5-6) şi altora. Apostolii nu au putut să inventeze învierea deoarece aceasta le părea imposibilă: de fapt, Isus i-a şi dojenit pentru necredinţa lor. [CCBC 127]

De ce este învierea în acelaşi timp un eveniment transcendent?

Chiar dacă este un eveniment istoric, constatabil şi atestat prin semne şi mărturii, învierea, deoarece este intrarea omenităţii lui Isus în gloria lui Dumnezeu, transcende şi depăşeşte istoria, ca mister al credinţei. Pentru acest motiv, Cristos înviat nu s-a manifestat lumii, ci discipolilor săi, făcându-i martorii săi în faţa poporului. [CCBC 128]

Cum au ajuns discipolii să creadă că Isus a înviat?

Discipolii, care mai înainte pierduseră orice speranţă, au ajuns să creadă în învierea lui Isus, pentru că l-au văzut în diferite moduri după moartea sa, au vorbit cu el şi au experimentat că era viu.

Evenimentele pascale care s-au desfăşurat la Ierusalim în jurul anului 30 nu sunt o istorie inventată; impresionaţi de moartea lui Isus şi din cauza înfrângerii suferite, discipolii au fugit („noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul”, Lc 24,21) ori s-au baricadat în spatele uşilor încuiate. Numai întâlnirea cu Cristos înviat i-a scos din amorţirea lor şi i-a umplut cu o credinţă entuziastă în Isus Cristos, Domnul, care este mai presus de viaţă şi de moarte. [Youcat 105]

Există dovezi ale învierii lui Isus?

Nu există dovezi ale învierii lui Isus în sens ştiinţific, dar există puternice mărturii individuale şi colective făcute de mulţi contemporani ai evenimentelor din Ierusalim.

Cea mai veche mărturie scrisă despre înviere este o scrisoare pe care apostolul Paul a scris-o corintenilor la circa 20 de ani după moartea lui Cristos: „Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, după aceea s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată, dintre care cei mai mulţi au rămas până acum, iar unii au murit” (1Cor 15,3-6). Paul vorbeşte în acest punct despre o tradiţie vie pe care el a găsit-o deja existentă în comunitatea primară atunci când, la doi sau trei ani după învierea lui Cristos, a devenit creştin în urma întâlnirii sale tulburătoare cu Domnul cel înviat. Ca primă referinţă la adevărul învierii lui Cristos, discipolii înţeleg realitatea de fapt a mormântului gol (Lc 24,2-3). Chiar femeile - care în acel timp nu erau considerate martori vrednici de consideraţie - au fost cele care l-au descoperit. Chiar dacă despre Apostolul Ioan se spune că, ajuns la mormântul gol, „a văzut şi a crezut” (In 20,8b), s-a afirmat certitudinea că Isus trăia, în primul rând, prin intermediul unui mare număr de apariţii; aceste apariţii ale Celui Înviat au încetat odată cu Înălţarea lui Isus; totuşi, au existat şi după aceea şi există încă întâlniri cu Domnul cel viu: Isus Cristos este viu. [Youcat 106]

This is what the Popes say

Astăzi, vorbesc martorii: nu numai primii, martorii oculari, ci și cei care, de la ei, au aflat mesajul pascal și au dat mărturie despre Cristos răstignit și înviat din generație în generație. Unii au fost martori chiar prin vărsarea sângelui lor și, datorită lor, Biserica a continuat pe drumul ei, de asemenea, pe fondul persecuțiilor dure și al respingerii ... mărturisind  moartea și învierea lui în lagărele de concentrare și gulaguri, sub amenințări cu bombe și arme, pe fondul terorii dezlănțuite de ura orbă care a cuprins tragic indivizi și națiuni întregi. Astăzi vin din acea mare nedreptate și îi cântă slavă lui Cristos: în el, înviind din umbra morții, s-a arătat viața. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Mesajul Urbi et Orbi, Paște 1998, 2]