All Tweets
Anterior:
Următorul:
hemelvaart van Jezus

1.50 Cât de importantă este învierea?

Raiul, iadul sau purgatoriul?

Isus era mort și apoi s-a întors la viață. A înviat dintre morți și a promis că și noi vom învia. Învierea este centrul credinței noastre (1Cor 15,14)1Cor 15,14: Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră.. Chiar și în Vechiul Testament, Dumnezeu a promis deja viața veșnică poporului său (Ez 37,5)Ez 37,5: Așa spune Domnul Dumnezeu către aceste oase: „Iată, eu fac să vină în voi un duh și veți trăi!”.

După moartea noastră trăim, sperăm cu Dumnezeu. La sfârșitul timpului vom fi reuniți cu trupurile noastre. Atunci eternitatea împreună cu Dumnezeu va începe cu adevărat. Cu excepția oamenilor care au ales în mod liber și definitiv împotriva lui Dumnezeu , vom fi complet fericiți și pentru totdeauna cu Dumnezeu în cer după învierea noastră.

> Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

Învierea lui Isus reprezintă fundamentul credinţei noastre. Prin învierea sa, şi noi putem învia pentru a trăi etern împreună cu Dumnezeu.

The Wisdom of the Church

Care sunt sensul şi ponderea mântuitoare a învierii?

Învierea este culmea întrupării. Ea confirmă divinitatea lui Cristos, precum şi tot ceea ce el a făcut şi a învăţat şi realizează toate promisiunile divine în favoarea noastră. În afară de aceasta, Cel Înviat, învingător al păcatului şi al morţii, este principiul îndreptăţirii şi al învierii noastre: încă de acum ne dă harul înfierii, care este participare reală la viaţa Fiului unul-născut; apoi, la sfârşitul timpurilor, el va învia trupul nostru. [CCBC 131]

Ce s-a schimbat în lume cu învierea?

Deoarece acum, cu moartea, nu mai are sfârşit orice lucru, bucuria şi speranţa şi-au făcut intrarea în lume. Din moment ce moartea „nu mai avea nicio putere” (Rom 6,9) asupra lui Isus, nu mai are putere nici asupra noastră, care îi aparţinem lui Isus. [Youcat 108]

Ce se întâmplă cu trupul şi cu sufletul nostru o dată cu moartea?

O dată cu moartea, despărţire a sufletului şi a trupului, trupul intră în putrezire, în timp ce sufletul, care este nemuritor, ajunge la judecata lui Dumnezeu şi aşteaptă să se unească din nou cu trupul atunci când, la întoarcerea Domnului, va învia transformat. A înţelege cum va avea loc învierea depăşeşte posibilitatea imaginaţiei şi a înţelegerii noastre. [CCBC 205]

De ce credem noi în învierea „trupului"?

Termenul biblic „trup” („carne”) îl caracterizează pe om în slăbiciunea sa şi în condiţia sa muritoare; totuşi, Dumnezeu nu priveşte la trupul uman ca la ceva de calitate inferioară. În Isus Cristos, el însuşi şi-a asumat „trupul” ( Întruparea) pentru a-l răscumpăra pe om. Dumnezeu nu răscumpără numai spiritul omului, ci îl răscumpără în totalitatea sa, trup şi suflet.

Dumnezeu ne-a creat cu trup (carne) şi suflet şi, la sfârşitul lumii, el nu va abandona „carnea”, nici restul creaţiei, aşa cum se face cu o jucărie veche. „În zilele de pe urmă”, el ne va învia în trup - ceea ce înseamnă: vom fi transformaţi, dar vom continua să fim noi înşine. Nici pentru Isus faptul de a fi în trup nu era o realitate temporară; atunci când Cel Înviat s-a arătat discipolilor săi, aceştia au recunoscut semnele rănilor în trupul său. [Youcat 153]

Ce se întâmplă atunci când murim?

Cu moartea, sufletul şi trupul sunt despărţite unul de celălalt. Trupul putrezeşte, în timp ce sufletul merge să-l întâlnească pe Dumnezeu şi aşteaptă să redobândească trupul său când va învia în ziua de pe urmă.    

Cum va avea loc învierea trupului nostru este un mister, dar ne poate ajuta o imagine: aruncând o privire la un bulb de lalea, nu vom putea ghici niciodată în ce minunăţie de floare se va transforma în întunericul pământului; tot la fel, nu ştim nimic despre aspectul viitor al noului nostru trup. Şi totuşi Paul este sigur: „se seamănă în ruşine şi se învie în mărire” (1Cor 15,43a). [Youcat 154]

Ce înseamnă „împărtăşirea sfinţilor"?

Prin „împărtăşirea sfinţilor” se înţeleg toţi oamenii care şi-au pus speranţa în Cristos şi care prin Botez îi aparţin, fie că au murit, fie că mai trăiesc încă. Deoarece noi suntem un singur trup în Cristos, trăim într-o comuniune care cuprinde cerul şi pământul.

Biserica este mai mare şi mai vie decât o gândim noi. Îi aparţin cei vii şi cei morţi, fie că se află încă într-un proces de purificare, fie că sunt deja în gloria lui Dumnezeu, cunoscuţi sau necunoscuţi, mari sfinţi sau persoane oarecare; putem să fim aproape unul de altul chiar şi dincolo de moarte; putem să-i invocăm pe patronii noştri sau pe sfinţii noştri preferaţi, dar şi pe rudele noastre răposate pe care le credem deja ajunse la Dumnezeu; pe de altă parte, cu rugăciunea noastră, putem fi de ajutor răposaţilor care se află încă în fază de purificare. Ceea ce face fiecare sau suferă în Cristos şi pentru Cristos foloseşte tuturor; viceversa, acest lucru înseamnă şi că orice păcat pătează toată comunitatea. [Youcat 146]

This is what the Church Fathers say

După înviere ... vor fi două împărății, fiecare cu granițele sale distincte, una a lui Cristos, cealaltă a diavolului; una formată din bine, cealaltă din rău - ambele, oricum, formate din îngeri și oameni. Primii nu vor avea nici o dorință de a păcătui, cei din urmă nu vor avea nici o putere, și nici nu vor avea vreo putere de a alege moartea; însă primii vor trăi cu adevărat și în fericire în viața veșnică. [Sf. Augustin, Despre credință, Speranță și Iubire (Enchiridion), cap. 29, 111 (ML 40, 284)]