1.48 Îmi voi întâlni animalul de companie în rai?
Dumnezeu a încredințat animalele în grija omului (Gen 2,19-20). Sfântul Francisc este un excelent exemplu al modului în care putem iubi animalele, fără a exagera. Uneori putem avea o legătură puternică cu un animal.
Există diferențe majore între oameni și animale, cum ar fi faptul că animalele își urmează instinctele în timp ce oamenii pot gândi rațional. Biblia se referă la animale ca specii, iar la oameni se referă ca ființe umane unice. Dumnezeu ne-a creat în mod deliberat pe fiecare dintre noi. Animalele nu au niciun scop în afara vieții lor pământești. În cer vom fi complet fericiți pentru că ne vom închina lui Dumnezeu pentru totdeauna. Prin urmare, nu ne vor lipsi animalele de companie acolo.
> Citește mai multe în carte [>Order other Languages]
Ce stabilește cea de-a șaptea poruncă?
Porunca a şaptea stabileşte respectarea bunurilor altuia, prin practicarea dreptăţii şi a dragostei, a cumpătării şi a solidarităţii. Îndeosebi cere respectarea promisiunilor făcute şi a contractelor încheiate; repararea nedreptăţii comise şi restituirea a ceea ce s-a furat; respectarea integrităţii creaţiei, prin folosirea prudentă şi moderată a resurselor minerale, vegetale şi animale care sunt în univers, cu grijă deosebită faţă de speciile ameninţate de dispariţie. [CCBC 506]
Cum trebuie să ne comportăm cu animalele?
Animalele sunt creaturi ca şi noi, pe care le iubim şi de care trebuie să ne bucurăm, aşa cum Dumnezeu se bucură de existenţa lor. [2416–2418, 2456–2457]
Şi animalele sunt creaturi ale lui Dumnezeu, înzestrate cu sensibilitate; este păcat a le chinui, a le face să sufere şi a le ucide în mod inutil; totuşi, nu se poate pune iubirea faţă de animale înaintea iubirii faţă de oameni. [Youcat 437]
Cum formează sufletul şi trupul în om o unitate?
Persoana umană este o fiinţă trupească şi spirituală în acelaşi timp. În om, spiritul şi materia formează o unică natură. Această unitate este aşa de profundă încât, datorită principiului spiritual care este sufletul, trupul, care este material, devine un trup uman şi viu şi este părtaş la demnitatea de chip al lui Dumnezeu. [CCBC 69]
Ce este sufletul?
Sufletul este ceea ce face din fiecare om o persoană: principiul spiritual de viaţă şi partea sa cea mai intimă. Sufletul face din trupul material o fiinţă umană vie. Graţie propriului suflet, omul este fiinţa care reuşeşte să spună „Eu” şi care stă în faţa lui Dumnezeu ca individ inconfundabil.
Oamenii sunt fiinţe în acelaşi timp corporale şi spirituale. Spiritul omului este mult mai mult decât o simplă facultate a trupului şi nu este explicabil pornind de la compoziţia sa materială. Raţiunea ne spune că trebuie să existe un principiu spiritual legat de trup, dar nu identic cu el, şi pe care îl numim „suflet”. Chiar dacă sufletul nu poate să fie dovedit în manieră ştiinţifică, fără a admite acest principiu spiritual care transcende materia, nu putem recunoaşte în om o entitate spirituală. [Youcat 62]
De unde derivă sufletul uman?
Sufletul uman este creat nemijlocit de Dumnezeu, şi nu „produs” de părinţi.
Sufletul unui om nu poate să fie produsul unui proces evolutiv pornind de la materie şi nici rezultatul unei uniri genetice a tatălui şi a mamei. Afirmând că Dumnezeu îi dă un suflet care nu moare nici chiar atunci când omul pierde o dată cu moartea propriul trup, pentru a-l regăsi o dată cu învierea, Biserica exprimă misterul prin care orice om care vine pe lume este o unică persoană spirituală. A spune „Am un suflet” echivalează cu a spune „Dumnezeu m-a creat nu numai ca fiinţă, ci şi ca persoană; şi m-a chemat la o relaţie cu el, destinată să nu se sfârşească niciodată”. [Youcat 63]
În timp ce pentru alte creaturi care nu sunt chemate la veșnicie, moartea înseamnă numai sfârșitul existenței pe pământ, în noi păcatul creează un abis de care riscăm să fim înghițiți pentru totdeauna, dacă Tatăl, care este în ceruri, nu își întinde mâna către noi. [Papa Benedict al XVI-lea, Omilia din13 ianuarie 2008]
