All Tweets
Anterior:
Următorul:

1.3 Evoluție sau creație?

Creaţie sau coincidenţă?

Corpul uman pare să fi evoluat. Cu toate acestea, ca ființe umane, ne diferențiem fundamental de animale. În timp ce animalele se mulțumesc cu ceea ce sunt, oamenii caută ceva dincolo de lucrurile create și finite [>4.1].

Dorința noastră parțial abstractă de fericire supremă - o fericire care depășește ceea ce putem vedea aici și acum - susține ideea că avem un suflet nemuritor. Sufletul este ceea ce ne face să fim noi înșine și ne permite să alegem în mod conștient binele sau răul. Sufletul nostru este creat de Dumnezeu. Evoluția se ocupă de trup; istoria Creației ne oferă o perspectivă asupra a ceea ce este adăpostit în acel corp: sufletul. Ambele sunt necesare dacă vrem să înțelegem mai bine lumea așa cum a creat-o Dumnezeu.

> Citește mai multe în carte

Evoluția și creația nu se exclud reciproc. Evoluția este evidentă în natură, dar noi, cu sufletele noastre, am fost creați de Dumnezeu.

The Wisdom of the Church

De ce este important a afirma: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen 1,1)?

Deoarece creaţia este fundamentul tuturor planurilor divine de mântuire; manifestă iubirea atotputernică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu; este primul pas spre alianţa unicului Dumnezeu cu poporul său; este începutul istoriei mântuirii care culminează în Cristos; este un prim răspuns dat întrebărilor fundamentale ale omului cu privire la propria origine şi la propriul sfârşit. [CCBC 51]

Putem fi convinşi de evoluţie şi totuşi să credem în Creator?

Da. Credinţa este deschisă faţă de cunoştinţele şi ipotezele ştiinţei naturale.

Teologia nu are competenţe în domeniul ştiinţific, iar ştiinţa nu are competenţe în domeniul teologic. Ştiinţa nu poate să excludă în mod dogmatic faptul că în creaţie există procese orientate spre un scop; pe de altă parte, credinţa nu poate defini în ce mod se concretizează acestea în procesul de evoluţie naturală. Un creştin poate să accepte teoria evoluţionistă ca un model util de explicaţie, cu condiţia să nu cadă în opinia falsă a evoluţionismului care îi consideră pe oameni ca un produs întâmplător al proceselor biologice. Evoluţia presupune că există ceva care poate să fie subiect al unei dezvoltări; însă cu privire la provenienţa acestui „ceva” nu se spune nimic. Nici chiar întrebările referitoare la fiinţă, la esenţă, la demnitate, la misiune, la sens şi la motivul lumii şi al oamenilor nu pot să se rezolve într-un răspuns de tip biologic. „Evoluţionismul”, pe de o parte, şi creaţionismul, pe de altă parte, merg dincolo de limita lor. Creaţioniştii iau în mod naiv datele biblice (ca, de exemplu, vârsta pământului, crearea lumii în şase zile) în sens literal. [Youcat 42]

Cum formează sufletul şi trupul o unitate în om?

Persoana umană este o fiinţă trupească şi spirituală în acelaşi timp. În om, spiritul şi materia formează o unică natură. Această unitate este aşa de profundă încât, datorită principiului spiritual care este sufletul, trupul, care este material, devine un trup uman şi viu şi este părtaş la demnitatea de chip al lui Dumnezeu. [CCBC 69]

 

Ce este sufletul?

Sufletul este ceea ce face din fiecare om o persoană: principiul spiritual de viaţă şi partea sa cea mai intimă. Sufletul face din trupul material o fiinţă umană vie. Graţie propriului suflet, omul este fiinţa care reuşeşte să spună „Eu” şi care stă în faţa lui Dumnezeu ca individ inconfundabil.

Oamenii sunt fiinţe în acelaşi timp corporale şi spirituale. Spiritul omului este mult mai mult decât o simplă facultate a trupului şi nu este explicabil pornind de la compoziţia sa materială. Raţiunea ne spune că trebuie să existe un principiu spiritual legat de trup, dar nu identic cu el, şi pe care îl numim „suflet”. Chiar dacă sufletul nu poate să fie dovedit în manieră ştiinţifică, fără a admite acest principiu spiritual care transcende materia, nu putem recunoaşte în om o entitate spirituală. [Youcat 62]

 

De unde derivă sufletul uman?

Sufletul uman este creat nemijlocit de Dumnezeu, şi nu „produs” de părinţi.

Sufletul unui om nu poate să fie produsul unui proces evolutiv pornind de la materie şi nici rezultatul unei uniri genetice a tatălui şi a mamei. Afirmând că Dumnezeu îi dă un suflet care nu moare nici chiar atunci când omul pierde o dată cu moartea propriul trup, pentru a-l regăsi o dată cu învierea, Biserica exprimă misterul prin care orice om care vine pe lume este o unică persoană spirituală. A spune „Am un suflet” echivalează cu a spune „Dumnezeu m-a creat nu numai ca fiinţă, ci şi ca persoană; şi m-a chemat la o relaţie cu el, destinată să nu se sfârşească niciodată”. [Youcat 63]

This is what the Church Fathers say

Prin Cuvântul său, Dumnezeu cheamă la existență toate lucrurile care sunt, le rânduiește conform înțelepciunii sale și le perfecționează prin bunătatea sa... prin adevărata lui măreție cunoscută doar lui însuși. Inteligența noastră este prea limitată pentru a-l cuprinde.  [Minucius Felix, Scrisoare către Octaviu, 18 (ML 3, 290 )]