4.14 Isus iartă, însă cum mă pot ierta pe mine însumi şi pe ceilalţi?
Toată lumea face greșeli. Probabil că ești frecvent iritat din cauza slăbiciunilor sau defectelor cuiva, iar alții sunt cu siguranță enervați atunci când faci tu o greșeală. În astfel de momente, este minunat dacă poți experimenta iertarea celorlalți.
Uneori poate părea extrem de dificil să ierți. În astfel de situații este foarte important să ne dăm seama că Isus iartă întotdeauna, ori de câte ori este necesar. Descoperă cum și tu poți atinge acest nivel de iertare și găsește libertatea iertându-i pe ceilalți!
Cum ajunge omul la fericire?
Omul ajunge la fericire în virtutea harului lui Cristos, care îl face părtaş de viaţa divină. Cristos în evanghelie arată discipolilor săi drumul care duce la fericirea fără sfârşit: fericirile. Harul lui Cristos acţionează şi în fiecare om care, urmând conştiinţa dreaptă, caută şi iubeşte adevărul şi binele şi evită răul. [CCBC 359]
De ce sunt importante fericirile pentru noi?
Fericirile sunt în centrul predicii lui Isus, reiau şi duc la desăvârşire promisiunile lui Dumnezeu, făcute începând de la Abraham. Reprezintă însuşi chipul lui Isus, caracterizează viaţa creştină autentică şi dezvăluie omului scopul ultim al acţiunii sale: fericirea veşnică. [CCBC 360]
Ce norme trebuie să urmeze mereu conştiinţa?
Există trei norme generale:
1) nu este permis niciodată să se facă răul pentru ca să urmeze un bine;
2) aşa numita Regulă de aur: „Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei” (Mt 7,12);
3) dragostea trece mereu prin respectarea aproapelui şi a conştiinţei sale, chiar dacă aceasta nu înseamnă a accepta ca un bine ceea ce obiectiv este un rău. [CCBC 375]
Cunoaşte Sfânta Scriptură o cale pentru a ajunge la fericire?
Ajungem la fericire dacă ne încredem în cuvintele lui Isus din „fericiri”.
Evanghelia este o promisiune de fericire pentru toate persoanele care doresc să parcurgă căile lui Dumnezeu. În primul rând, în fericiri (Mt 5,3–12), Isus a spus în mod concret că o Binecuvântare infinită se aşază peste cei care îi imită viaţa şi caută pacea cu inimă curată. [Youcat 282]
Ce spun fericirile?
Fericiţi cei săraci în duh,
pentru că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei care plâng,
pentru că ei vor fi consolaţi.
Fericiţi cei blânzi,
pentru că ei vor moşteni pământul.
Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate,
pentru că ei vor fi săturaţi.
Fericiţi cei milostivi,
pentru că ei vor afla milostivire.
Fericiţi cei cu inima curată,
pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace,
pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu.
Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate,
pentru că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta
şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din
cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci
răsplata voastră mare este în ceruri. (Mt 5,3-12)
[Youcat 283]
Sfântul apostol Ioan spune: „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el, care este credincios și drept, va ierta păcatele noastre și ne va curăți de orice răutate”. Aceste cuvinte, scrise sub inspirație divină la începuturile Bisericii, constituie o introducere mai bună decât orice alt cuvânt omenesc la meditația despre păcat, care se află în strânsă legătură cu cea despre împăcare. Aceste cuvinte abordează problema păcatului în perspectiva ei antropologică, făcând parte integrantă din adevărul despre om, însă ele o introduc îndată în perspectiva divină, în care păcatul e confruntat cu adevărul despre iubirea divină, dreaptă, generoasă, statornică, manifestată în primul rând prin iertare și împăcare. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Reconciliatio et paenitentia, n. 13]
