3.31 Chiar trebuie să merg la biserică în Vinerea Mare?
Vinerea Mare este o zi foarte importantă pentru creștini: aceasta este ziua în care Isus a murit pe cruce. Prin moartea și învierea sa dintre morți în a treia zi, Isus a făcut posibil să trăim pentru totdeauna cu Dumnezeu în ceruri. Până în acel moment, acest lucru nu a fost posibil. Așadar Isus a murit pentru a ne aduce la viață!
Motivul pentru care noi numim în această vineri „Mare” este pentru că Isus ne-a demonstrat cât de mult ne iubește. De aceea este atât de important să mergem la biserică pentru a ne ruga Calea Sfintei Crucii în această zi, și mai ales să ne rugăm cu ceilalți în timpul liturgiei din Vinerea Mare, pentru a rămâne cu Isus, care și-a sacrificat de bună voie viața pentru noi.
Care sunt efectele jertfei lui Cristos pe cruce?
Isus şi-a oferit viaţa în mod liber ca jertfă de ispăşire, adică a reparat păcatele noastre cu ascultarea deplină a iubirii sale până la moarte. Această „iubire până la sfârşit” (In 13,1) a Fiului lui Dumnezeu reconciliază toată omenirea cu Tatăl. Deci jertfa pascală a lui Cristos îi răscumpără pe oameni în mod unic, perfect şi definitiv şi le deschide comuniunea cu Dumnezeu. [CCBC 122]
De ce trebuia să ne răscumpere Isus chiar pe cruce?
Crucea pe care Isus, nevinovat, a fost executat în mod teribil este locul celei mai extreme umiliri şi singurătăţi. Isus, Răscumpărătorul, a acceptat în mod liber crucea pentru a duce pe ea păcatul şi suferinţa lumii. În felul acesta, el a reconciliat lumea cu Dumnezeu prin propria sa iubire desăvârşită.
Când în persoana Fiului s-a lăsat lovit pentru noi pe cruce, Dumnezeu nu putea să ne arate cu o mai mare claritate iubirea sa. Crucea era cel mai infamant şi cel mai teribil instrument de execuţie din Antichitate; niciun cetăţean roman nu putea să fie răstignit, oricare ar fi fost delictul său. Prin cruce, Dumnezeu s-a cufundat în cele mai profunde suferinţe ale omenirii şi de atunci nimeni nu mai poate spune: „Dumnezeu nu ştie ce sufăr”. [Youcat 101]
De ce trebuie să acceptăm şi noi suferinţa în viaţa noastră, „să ne luăm crucea” şi să-l urmăm pe Isus?
Creştinii nu trebuie să meargă în căutarea suferinţei, dar, în momentul în care se află în faţa unei suferinţe inevitabile, ea poate dobândi pentru ei un sens dacă o unesc cu suferinţa lui Cristos: „Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu, ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,21).
Isus a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc 8,34). Creştinii au datoria de a alina suferinţa în lume, şi totuşi suferinţă va exista mereu; trebuie să acceptăm prin credinţă propria noastră suferinţă şi să o împărtăşim pe cea a altora; astfel, suferinţa umană devine una cu iubirea răscumpărătoare a lui Cristos, şi astfel parte din puterea divină care transformă lumea în mai bine. [Youcat 102]
Ce este „iadul” în care a coborât Isus?
„Iadul” – diferit de iadul condamnării – constituia starea tuturor celor care, drepţi şi răi, au murit înainte de Cristos. Cu sufletul unit cu persoana sa divină, Isus a ajuns în iad la cei drepţi care îl aşteptau pe Răscumpărătorul lor pentru a avea acces, în sfârşit, la vederea lui Dumnezeu. După ce, prin moartea sa, a învins moartea şi pe diavol „care avea puterea morţii” (Evr 2,14), i-a eliberat pe drepţii care îl aşteptau pe Răscumpărătorul şi le-a deschis porţile cerului. [CCBC 125]
Isus moare pe cruce și se află în mormânt. Vinerea Mare, o zi atât de pătrunsă de tristețe umană și tăcere religioasă, se încheie în liniștea meditației și a rugăciunii. La întoarcerea acasă, și noi, ca și cei prezenți la sacrificiul lui Isus, „ne-am bătut pieptul”, amintindu-ne ce s-a întâmplat (cf. Lc 23,48). Este posibil să rămânem indiferenți în fața morții lui Dumnezeu? Pentru noi și pentru mântuirea noastră, el a devenit om și a murit pe Cruce. [Papa Benedict al XVI-lea, Mesaj în Vinerea Mare, 21 martie 2008]
