All Questions
prev
Anterior:3.17 De ce se fac pelerinaje şi procesiuni? Ce înseamnă retragerea, reculegerea spirituală?
next
Următorul:3.19 Musulmanii şi evreii nu mănâncă carne de porc. Cum este la catolici?

3.18 Sunt adevărate exorcismele prin care sunt alungaţi diavolii?

Tradiţii şi devoţiuni

În Biblie, citim cum Isus a alungat în mai multe rânduri duhuri rele sau demoni (Lc 4, 33-35). Ucenicii lui au fost de asemenea instruiți să alunge demoni (Mc 6, 7). Misiunea lui Isus de a combate răul se aplică în continuare succesorilor lor: episcopii și preoții.

Un exorcist este un preot desemnat special de episcop pentru această sarcină. El își desfășoară activitatea în principal prin rugăciune și prin credința sa că dragostea lui Isus poate învinge tot răul.

 

Posedările sunt rare, însă reale. Dacă nu există explicaţii medicale sau psihologice, un exorcist poate alunga demonii prin rugăciune.
Înțelepciunea Bisericii

Ce este un exorcism?

Un exorcism are loc atunci când Biserica, cu autoritatea sa, cere în numele lui Isus ca o persoană sau un obiect să fie ocrotit împotriva influenţei Celui Rău şi să fie scos de sub stăpânirea sa. Este practicat în formă obişnuită în ritualul Botezului. Exorcismul solemn, numit marele exorcism, poate să fie săvârşit numai de un preot autorizat de episcop. [CCBC 352]

Mai practică Biserica exorcismul?

Cu ocazia fiecărui Botez se face aşa-numitul mic Exorcism, adică o rugăciune prin care cel ce este botezat este sustras celui rău şi este întărit împotriva puterilor asupra cărora Isus a triumfat. Marele exorcism este o rugăciune care se face prin mandatul lui Isus şi cu care un creştin botezat este sustras influenţei celui rău prin puterea lui Isus; Biserica recurge la el rar şi după o examinare profundă a necesităţii.

Ceea ce este prezentat ca Exorcism în filmele de la Hollywood de cele mai multe ori nu corespunde modului de a acţiona al lui Isus şi al Bisericii; despre Isus este relatat adesea în Evanghelii că el alunga diavolii; avea putere asupra forţelor răului şi putea să-i elibereze pe oameni de ele. Isus le-a dat Apostolilor „putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă” (Mt 10,1). Astăzi, Biserica nu face nimic diferit când un Preot care a primit această misiune face rugăciunea de exorcism asupra celui care cere acest lucru. Însă mai înainte trebuie exclus că nu e vorba de un fenomen psihic (acest domeniu este propriu-zis de competenţa psihiatrilor). Exorcismul este îndepărtarea de o ispită sau de o posesie spirituală şi eliberarea de puterea celui rău. [Youcat 273]

Asta spune Papa

Diavolul și adepții săi nu dorm și, dat fiind faptul că urechile lor nu suportă Cuvântul lui Dumnezeu, muncesc neobosit pentru a o reduce la tăcere sau a-l bâjbâi. Aici oboseala de a-i înfrunta este mai dificilă. Nu numai că e vorba de a face binele, cu toată truda pe care o comportă acest lucru, ci trebuie apărată turma și să ne apărăm pe noi înșine de rău (cf. Evangelii gaudium, 83). Cel rău este mai viclean decât noi și este capabil să demoleze într-un moment ceea ce am construit cu răbdare timp îndelungat. Aici trebuie cerut harul de a învăța să neutralizăm – este o obișnuință importantă: a învăța să neutralizăm -: să neutralizăm răul, să nu smulgem neghina, să nu pretindem să apărăm ca superoameni ceea ce numai Domnul trebuie să apere. [Papa Francisc, Omilia, 2 aprilie 2015]