1.46 Cum arată iadul?
Dacă cineva îl poate alege liber pe Dumnezeu, el trebuie să aibă și posibilitatea de a-l respinge, altfel alegerea nu este liberă . Cineva care îl respinge conștient și definitiv pe Dumnezeu și iubirea lui, alege iadul. De fapt, nu știm exact cum arată iadul.
Știm că este un loc fără bucurie, pentru că adevărata fericire nu se poate găsi decât cu Dumnezeu. Iadul este plin de durere și suferință. Mai rău, oamenii sunt pentru totdeauna singuri, pentru că predomină egoismul. Un contrast mai mare cu cerul este de neconceput! Din fericire, în timp ce suntem aici pe pământ, avem încă opțiunea de a arăta remușcări pentru păcatele noastre [>3.38] și de a primi dragostea și iertarea lui Dumnezeu [>3.39].
> Citește mai multe în carte [>Order other Languages]
Cum se împarte păcatul în ceea ce priveşte gravitatea?
Se împarte în păcat de moarte şi lesne-iertător (venial). [CCBC 394]
Când se comite păcatul de moarte?
Se comite păcatul de moarte atunci când există în acelaşi timp materia gravă, conştiinţa deplină şi consimţământul deliberat. Acest păcat distruge în noi dragostea, ne privează de harul sfinţitor şi ne conduce la moartea veşnică a iadului dacă nu ne căim. Este iertat în mod obişnuit prin sacramentele Botezului şi Pocăinţei sau Reconcilierii. [CCBC 395]
Cum se pot distinge păcatele grave (de moarte) de cele mai puţin grave (veniale)?
Păcatul grav distruge forţa divină a iubirii prezentă în inima oricărui om, fără de care nu poate să existe fericire veşnică; pentru aceasta, este numit păcat de moarte şi întrerupe raportul cu Dumnezeu, pe care, în schimb, păcatele veniale doar îl compromit.
Un păcat de moarte îl desparte pe om de Dumnezeu. Premisa unui păcat de acest tip este aceea de a se referi la o valoare importantă, deci îndreptată, de exemplu, împotriva vieţii, împotriva căsătoriei sau împotriva lui Dumnezeu (omuciderea, înjurătura, adulterul), şi este comis cu deplină cunoştinţă şi consimţământ deliberat. În schimb, sunt veniale păcatele care se referă la valori subordonate sau cele care sunt comise fără deplină cunoştinţă a gravităţiii lor sau fără consimţământ deliberat. Păcate de acest tip compromit raportul cu Dumnezeu, dar nu-l întrerup. [Youcat 316]
În ce mod este eliberat cineva de un păcat de moarte şi se reconciliază cu Dumnezeu?
Pentru a repara ruptura de Dumnezeu care a avut loc printr-un păcat de moarte, un catolic trebuie să se împace cu Dumnezeu prin sacramentul Reconcilierii. [Youcat 317]
Cum se conciliază existenţa iadului cu bunătatea infinită a lui Dumnezeu?
Deşi vrea „ca toţi să ajungă la convertire” (2Pt 3,9), totuşi Dumnezeu, creându-l pe om liber şi responsabil, respectă deciziile sale. Prin urmare, însuşi omul, în autonomie deplină, se exclude în mod voluntar de la comuniunea cu Dumnezeu dacă, până în momentul morţii sale, persistă în păcatul de moarte refuzând iubirea milostivă a lui Dumnezeu. [CCBC 213]
În ce constă Iadul?
Iadul este starea de îndepărtare veşnică de Dumnezeu, absenţa absolută a iubirii.
Cine moare conştient şi în mod voit în păcat de moarte, fără să se căiască, şi respinge pentru totdeauna iubirea milostivă a lui Dumnezeu care iartă se exclude pe sine însuşi de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu fericiţii. Libertatea noastră face posibilă această decizie. Isus ne avertizează adesea cu privire la despărţirea definitivă de el în momentul în care ne închidem în faţa necesităţii fraţilor şi surorilor sale: „Plecaţi de la mine, blestemaţilor, [...] tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut” (Mt 25,41.45). [Youcat 161]
Dacă Dumnezeu este iubire, cum poate să existe un Iad?
Nu Dumnezeu îl condamnă pe om. Omul însuşi e cel care respinge iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi care se privează în mod voit de viaţa (veşnică) în momentul în care se exclude de la comuniunea cu Dumnezeu. [Youcat 162]
Există un fel de foc în iad, însă acesta nu-i chinuie pe toți păcătoșii în același mod, căci fiecare îi simte efectele în funcție de gradul său de vinovăție ... Așa cum bucuriile cerului nu vor înceta niciodată, așa nu va fi sfârșit în iad pentru chinurile celor condamnați. [Sf. Grigore cel Mare, Dialoguri, Cartea 4,43 (ML 77, 401)]
