3.5 De ce poate fi rugăciunea atât de dificilă sau plictisitoare?
Uneori, oamenii întâmpină dificultăți în a se ruga , poate mai ales când totul pare să meargă bine. Când ne rugăm, uneori avem nevoie de perseverență, loialitate și persistență.
Dar nu dispera: poți să fii sigur că Dumnezeu este întotdeauna acolo. El întotdeauna te ajută atunci când ai nevoie de el cu adevărat, deși uneori într-un mod neașteptat . Dumnezeu își întinde mâna către tine și te poți baza pe el (Mt 14,31) cu puţină credinţă, de ce te-ai îndoit?”]. Îndrăznești să îl iei și tu de mână?
Pentru ce rugăciunea este o luptă?
Rugăciunea este un dar al harului, dar presupune mereu un răspuns hotărât din partea noastră, deoarece cel care se roagă luptă împotriva sa, a ambientului şi mai ales împotriva ispititorului care face totul pentru a-l abate de la rugăciune. Lupta rugăciunii este inseparabilă de progresul vieţii spirituale. Ne rugăm aşa cum trăim, pentru că trăim aşa cum ne rugăm. [CCBC 572]
Există obiecţii împotriva rugăciunii?
În afară de concepţiile greşite, mulţi cred că nu au timp să se roage sau că este inutil să se roage. Cei care se roagă pot să se descurajeze în faţa dificultăţilor şi a insucceselor aparente. Pentru a învinge aceste obstacole sunt necesare umilinţa, încrederea şi perseverenţa. [CCBC 573]
De ce uneori rugăciunea este o luptă?
Maeştrii spirituali din toate timpurile au descris creşterea în credinţă şi în iubirea faţă de Dumnezeu ca pe o adevărată luptă în care este în joc viaţa şi care se desfăşoară pe câmpul de luptă al interiorităţii umane. Rugăciunea este arma creştinului: putem să ne lăsăm învinşi de iubirea deşănţată de sine şi să ne pierdem în spatele lucrurilor care nu au nicio valoare sau putem să-l câştigăm pe Dumnezeu.
Cine vrea să se roage, adesea, trebuie mai întâi să învingă propria indolenţă. Ceea ce astăzi numim „apatie”, părinţii deşertului o cunoşteau cu numele de plictiseală (akedia); faptul de a nu simţi dorinţă de Dumnezeu este o mare problemă a vieţii spirituale; nici spiritul timpului nostru nu recunoaşte niciun sens în rugăciune şi faptul de a avea mereu agenda plină nu-i lasă niciun spaţiu. Bătălia este şi împotriva ispititorului, care face totul pentru a-l împiedica pe om să se dăruiască lui Dumnezeu; dacă Dumnezeu n-ar vrea să fie câştigat în rugăciune, bătălia ar fi pierdută în mod iremediabil. [Youcat 505]
Este rugăciunea un soi de dialog interior?
Caracteristica rugăciunii este tocmai aceea de a trece de la eu la tu, de la autoreferinţă la deschiderea radicală spre Altul. Cine se roagă cu adevărat poate experimenta direct că Dumnezeu îi vorbeşte – şi că adesea vorbeşte în mod diferit de cum am vrea şi ne-am aştepta noi.
Cei care au experienţa de rugăciune povestesc că adesea o rugăciune se termină cu un spirit diferit de cel cu care s-a început. Uneori sunt satisfăcute aşteptările: suntem trişti şi suntem mângâiaţi, suntem deprimaţi şi primim viaţă nouă. Totuşi, se poate întâmpla să vrem să uităm vreo angoasă şi, în schimb, să vină asupra noastră o nelinişte şi mai mare; să dorim să rămânem liniştiţi şi, în schimb, să primim de la Dumnezeu o misiune. O adevărată întâlnire cu Dumnezeu, care se reînnoieşte de fiecare dată în rugăciune, poate contrazice aşteptările pe care le avem faţă de Dumnezeu însuşi sau faţă de rugăciune. [Youcat 506]
De ce experimentăm uneori că rugăciunea nu ne ajută?
Rugăciunea nu ne procură ceea ce ne-ar plăcea, ci numai apropierea de Dumnezeu; şi tocmai într-o aparentă tăcere, Dumnezeu ne invită să facem încă un pas înainte în dăruirea fără rezerve, în credinţa necondiţionată, în aşteptarea care nu cunoaşte sfârşit. Cine se roagă trebuie să-i lase lui Dumnezeu toată libertatea de a ne spune ceea ce el doreşte, de a împlini ceea ce el cere şi de a ne dărui aşa cum vrea el.
Adesea spunem: „M-am rugat, dar n-am fost ascultat”: probabil că rugăciunea noastră nu este suficient de intensă, aşa cum l-a întrebat într-o zi Parohul de Ars pe un confrate care se plângea de insuccesul său: „Te-ai rugat şi ai suspinat [...] ai şi postit şi ai vegheat?”; se poate întâmpla ca şi cererile noastre adresate lui Dumnezeu să nu fie corecte. Pentru aceasta, Tereza de Avila a spus într-o zi: „Nu-i cere lui Dumnezeu sarcini uşoare, cere-i o spinare puternică!” [Youcat 507]
De ce uneori, în timpul rugăciunii, nu se simte nimic sau chiar se simte un fel de aversiune împotriva rugăciunii?
Distragerea în timpul rugăciunii, senzaţia de gol sau de uscăciune interioară sau chiar aversiunea împotriva rugăciunii sunt experienţe pe care le are oricine se roagă; a persevera cu fidelitate în aceste cazuri este deja o rugăciune.
Este cunoscut că sfânta Tereza de Lisieux nu a reuşit o lungă perioadă de timp să simtă nici cea mai mică urmă a iubirii lui Dumnezeu; cu puţin înainte de moarte, în timpul nopţii, sora sa Celina a venit la ea şi a găsit-o cu mâinile împreunate. „Ce faci? Ar trebui să încerci să dormi”, i-a spus Celina. „Nu reuşesc, sufăr prea mult. Însă mă rog”, a fost răspunsul Terezei. „Şi ce-i spui lui Isus?” „Eu nu-i spun nimic, îl iubesc”. [Youcat 508]
Nici ocupațiile familiale și nici alte chestiuni nu ar trebui să rămână în afara contextului vieții spirituale. În Cristos, fiecare activitate umană capătă un sens mai profund și devine mărturie autentică. Înrădăcinat în spiritul rugăciunii, sufletul se deschide către Dumnezeul infinit și etern. Încearcă să-l slujească pe Dumnezeu și să-și tragă din el puterea și lumina care îi fac activitatea creștină. Datorită credinței, recunoaștem în viața noastră lucrările planului de iubire al lui Dumnezeu, descoperim grija constantă a Tatălui care este în ceruri. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Omilie în Gorzov, 2 iunie 1997]
