All Tweets
Anterior:
Următorul:
biddende vrouw

3.25 Ce înseamnă gesturile, semnele şi culorile?

Liturgia

În liturgie [>3.24] avem mai multe poziții: în picioare, înclinați, așezați, îngenuncheați ... Sunt modalități diferite de a participa activ la liturghie. Când ne rugăm, de exemplu, ne împreunăm mâinile și nu le folosim pentru nimic altceva.

Cele cinci culori liturgice utilizate pentru hainele preotului și în decorarea altarului [>3.21] sunt: alb, roșu, violet, negru și verde. Fiecare culoare este asociată cu sărbători liturgice specifice sau cu o perioadă specifică a anului liturgic [>3.26].

Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

A sta în picioare este o poziție de rugăciune pentru creștini. Plecăciunea și îngenucherea exprimă respect. A sta jos în liniște și cu mâinile împreunate sunt de asemenea poziții de rugăciune.

The Wisdom of the Church

Cum este celebrată liturgia?

Celebrarea liturgică este întreţesută de semne şi de simboluri, a căror semnificaţie, înrădăcinată în creaţie şi în culturile umane, se precizează în evenimentele din vechea alianţă şi se revelează în mod deplin în persoana şi în lucrarea lui Cristos. [CCBC 236]

De unde provin semnele sacramentale?

Unele provin din creaţie (lumina, apa, focul, pâinea, vinul, untdelemnul); altele din viaţa socială (spălarea, ungerea, frângerea pâinii); altele din istoria mântuirii în vechea alianţă (riturile Paştelui, jertfele, impunerea mâinilor, consacrările). Aceste semne, dintre care unele sunt normative şi neschimbătoare, asumate de Cristos, devin purtătoare ale acţiunii de mântuire şi de sfinţire. [CCBC 237]

De ce există în liturgie atâtea semne şi simboluri?

Dumnezeu ştie că noi, oamenii, nu suntem numai fiinţe spirituale, ci şi corporale; deci avem nevoie de semne şi de simboluri pentru a recunoaşte şi pentru a indica realităţi spirituale sau interioare.

Faptul că e vorba de trandafiri roşii, de un inel nupţial, de o haină neagră, de graffiti sau de o broşă SIDA, exprimăm încontinuu realităţile interioare cu semne de înţelegere imediată. Dumnezeul făcut om ne dăruieşte semne umane în care el devine viu şi eficace în mijlocul nostru: pâinea şi vinul, apa botezului, ungerea cu Duhul Sfânt. Răspunsul nostru dat simbolurilor sacre ale lui Dumnezeu instituite de Cristos constă în semne de veneraţie: în îngenunchere, în ridicarea în picioare atunci când se ascultă Evanghelia, în înclinaţie, în strângerea de mână. Şi, ca în cazul unei căsătorii, împodobim locul prezenţei divine cu cele mai frumoase lucruri pe care le avem: cu flori, cu lumânări şi muzică. Însă semnele au nevoie de cuvinte, ca să le explice. [Youcat 181]

De ce trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu?

Dumnezeu, care ne cunoaşte în adânc, ştie bine ce avem nevoie. Şi totuşi, el doreşte ca noi să ne rugăm, să ne adresăm lui în necesităţile vieţii, să-i adresăm strigătele noastre, plânsul nostru, invocaţiile noastre şi chiar să luptăm cu el în rugăciune.

Desigur, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a ne veni în ajutor; faptul că noi ne rugăm depinde de voinţa noastră; cine nu se roagă şi nu vrea să se roage se închide în sine însuşi. Numai cine se roagă, se deschide şi se adresează celui care este cauza oricărui bine; cine se roagă se întoarce acasă la Dumnezeu. În felul acesta, rugăciunea îl pune pe om într-un raport corect faţă de Dumnezeu, care respectă libertatea noastră. [Youcat 486]

This is what the Popes say

Dacă Adventul este prin excelență timpul care ne invită să sperăm în Dumnezeu care vine, Postul Mare ne reînnoiește în speranța în cel care ne-a făcut să trecem de la moarte la viață. Ambele sunt timpuri de purificare – o spune și culoarea liturgică pe care o au în comun – dar în mod special Postul Mare, orientat în întregime spre misterul răscumpărării, este definit „drum de adevărată convertire”.  [Papa Benedict al XVI-lea, Omilia din Miercurea Cenușii, 6 februarie 2008]