3.9 Ne rugăm Tatălui, Fiului sau Sfântului Duh? Fecioarei Maria sau sfinţilor?
Putem întotdeauna să ne rugăm fiecăreia dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, care împreună formează o unitate. Cu toate acestea, au și propria personalitate individuală. Adesea ne adresăm rugăciunile noastre către Dumnezeu Tatăl: astfel ne alăturăm rugăciunii continue a lui Isus către Tatăl său.
De asemenea, ne putem ruga lui Isus sau Duhului Sfânt, de exemplu, pentru a cere înțelepciune și inspirație. În timp ce ne rugăm pe pământ, sfinții și îngerii se roagă continuu în ceruri. Prin urmare, îi poți ruga să se roage lui Dumnezeu în numele tău, întrucât sunt aproape de el în ceruri.
Care este originea rugăciunii Tatăl nostru?
Isus ne-a învăţat această rugăciune creştină de neînlocuit, Tatăl nostru, într-o zi în care un discipol, văzându-l că se roagă, i-a cerut: „Învaţă-ne să ne rugăm” (Lc 11,1). Tradiţia liturgică a Bisericii a folosit mereu textul după sfântul Matei (6,9-13). [CCBC 578]
De ce este numită „Rugăciunea Domnului”?
Tatăl nostru este numită „Rugăciune domnească”, adică „Rugăciunea Domnului”, pentru că ne-a fost învăţată de însuşi Domnul Isus. [CCBC 580]
De ce spunem Tatăl nostru?
„Nostru” exprimă o relaţie cu totul nouă faţă de Dumnezeu. Atunci când îl rugăm pe Tatăl, îl adorăm şi îl preamărim împreună cu Fiul şi cu Duhul. În Cristos suntem poporul „său”, iar el este Dumnezeul „nostru” de acum şi pentru veşnicie. Într-adevăr, spunem Tatăl „nostru” pentru că Biserica lui Cristos este comuniunea unei multitudini de fraţi care au „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32). [CCBC 584]
Ce anume cere Biserica rugându-se: „Vie împărăţia ta”?
Biserica invocă venirea finală a împărăţiei lui Dumnezeu prin întoarcerea lui Cristos în glorie. Însă Biserica se roagă şi pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să crească încă de astăzi prin sfinţirea oamenilor în Duhul Sfânt şi, prin implicarea lor în slujirea dreptăţii şi a păcii, conform fericirilor. Această cerere este strigătul Duhului şi al Miresei: „Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20). [CCBC 590]
De ce cerem: „Facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ”?
Voinţa Tatălui este ca „toţi oamenii să se mântuiască” (1Tim 2,3). Pentru aceasta a venit Isus: pentru a împlini în mod desăvârşit voinţa mântuitoare a Tatălui. Noi îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să unească voinţa noastră cu aceea a Fiului său, după exemplul preasfintei Maria şi al sfinţilor. Cerem ca planul său binevoitor să se realizeze pe deplin pe pământ aşa cum este deja realizat în cer. Prin rugăciune putem „să înţelegem care este voinţa lui Dumnezeu” (Rom 12,2) şi să dobândim „statornicia pentru a o împlini” (Evr 10,36). [CCBC 591]
Ce înseamnă: „Nu ne duce pe noi în ispită”?
Noi îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să nu ne lase singuri şi în voia ispitei. Îi cerem Duhului Sfânt să ştim să discernem, pe de o parte, între încercarea care ne face să creştem în bine şi ispita care conduce la păcat şi la moarte şi, pe de altă parte, între a fi ispitiţi şi a consimţi la ispită. Această cerere ne uneşte cu Isus care a învins ispita prin rugăciune. Ea solicită harul vigilenţei şi al perseverenţei finale. [CCBC 596]
Suntem siguri că rugăciunile noastre ajung la destinaţie?
Rugăciunile pe care noi le recităm în numele lui Isus ajung acolo unde au ajuns şi rugăciunile lui Isus: la inima Tatălui ceresc.
Putem fi siguri, cu aceeaşi certitudine cu care ne încredem în Isus: de fapt, el ne-a redeschis calea spre cer care ne fusese închisă de păcatele noastre. Deoarece Isus este calea spre Dumnezeu, creştinii încheie rugăciunile lor cu cuvintele: "Prin Cristos, Domnul nostru”. [Youcat 495]
Tatăl este în ceruri: dar unde sunt aceste ceruri?
Cerul este acolo unde este şi Dumnezeu; cuvântul „cer” nu indică un loc, ci indică prezenţa lui Dumnezeu, care nu este legată de timp şi de spaţiu.
Nu trebuie să căutăm cerul deasupra norilor. Cerul începe atunci când ne îndreptăm spre Dumnezeu în gloria sa şi spre orice om care este în necesitate; atunci când simţim bucuria iubirii; atunci când ne convertim şi ne reconciliem cu Dumnezeu. „Dumnezeu nu este acolo unde este cerul, ci unde este Dumnezeu, acolo este şi cerul” (Gerhard Ebeling). [Youcat 518]
Ce înseamnă „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”?
Iertarea milostivă – aceea pe care noi o dăruim altora și aceea pe care o căutăm personal – este una și indivizibilă: dacă nu suntem milostivi noi înșine și nu ne iertăm reciproc, milostivirea lui Dumnezeu nu va ajunge la inima noastră.
Mulți oameni trebuie să lupte toată viața cu incapacitatea lor de iertare; acest blocaj profund, care împiedică reconcilierea, se rezolvă în ultimă analiză numai cu referință la Dumnezeu, care ne-a acceptat “în timp ce eram încă păcătoși” (Rom 5, 8) ; însă, deoarece avem un Tată milostiv, cu el sunt posibile iertarea și viața în reconciliere. [Youcat 524]
Binecuvântată ești tu, Maria care ai crezut. Astfel, te lăudăm împreună cu Elisabeta (cf. Lc 1, 45). Binecuvântată ești tu, Maica Domnului nostru Isus și a Bisericii ... Inimii tale materne, Marie, îi încredințăm mai ales pe cei care sunt apăsați de suferință și întristare: bolnavii și persoanele cu handicap, bărbați și femei care se confruntă cu căsnicii dificile, copiii familiilor aflate în conflict, persoanele cu datorii mari, șomeri, izlolați și închiși. Câte lacrimi, câtă teamă, cât întuneric în această călătorie! [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Rugăciune către Maria de la Mariazell, 13 septembrie 1983]
