DeoQuest and TweetignwithGOD

 

All Questions
prev
Anterior:4.10 De ce sunt unii creştini ipocriţi şi încalcă legea lui Dumnezeu?
next
Următorul:4.12 Ce este harul?

4.11 De ce are Biserica propriile legi?

A duce o viaţă de creştin

Regulile sunt necesare ori de câte ori oamenii lucrează sau trăiesc împreună. Biserica are propriul său sistem de drept, numit „drept canonic”.

Scopul dreptului canonic este de a ne ajuta să trăim bine în calitate de creștini. Acesta descrie, de asemenea, organizarea Bisericii. Legea canonică se aplică tuturor credincioșilor.

 

Dreptul canonic există pentru a-i ajuta pe toţi catolicii să trăiască potrivit cu ceea ce ne învaţă Isus prin Biblie şi prin Biserică.
Înțelepciunea Bisericii

Când acţionează o autoritate în conformitate cu dreptatea?

O autoritate acţionează în conformitate cu dreptatea când lucrează în slujba Binelui comun şi foloseşte mijloace drepte pentru a ajunge la scop.
 

Persoanele care trăiesc într-un stat trebuie să poată fi sigure că trăiesc într-un „stat de drept”, în care există reguli obligatorii pentru toţi. Nimeni nu trebuie să respecte legi arbitrare sau nedrepte sau care contrazic ordinea morală naturală: în acest caz există dreptul, sau, în anumite circumstanţe, chiar obligaţia de a opune rezistenţă.  [Youcat 326]

Asta spune Papa

De-a lungul secolelor, Biserica Catolică s-a obișnuit să reformeze și să reînnoiască legile disciplinei canonice, astfel încât, în fidelitate constantă față de Întemeietorul ei divin, acestea să fie mai bine adaptate misiunii salvatoare încredințate ei ... Codul de Drept Canonic este extrem de necesar pentru Biserică. Întrucât este organizat, cu adevărat, ca o structură socială și vizibilă, trebuie să aibă și norme. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Sacrae Disciplinae Leges, 25 ianuarie 1983]