2.3 Cine „stă” pe scaunul sfântului Petru, pe Sfântul Scaun?

Papa, episcopul Romei şi succesorul sfântului Petru, este principiul şi fundamentul perpetuu şi vizibil al unităţii Bisericii. Este vicarul lui Cristos, capul colegiului episcopilor şi păstorul întregii Biserici, asupra căreia, din orânduire divină, are putere deplină, supremă, nemijlocită şi universală. [CCBC 182]

Ca succesor al sfântului Petru şi cap al colegiului episcopal, Papa este garant al unităţii Bisericii. El are cea mai înaltă putere pastorală şi cea mai înaltă autoritate în deciziile cu caracter dogmatic şi disciplinar.

Isus i-a conferit lui Petru o poziţie unică de primat între Apostoli. Acest lucru a făcut din el cea mai înaltă autoritate doctrinală în cadrul Bisericii primare. Roma - Biserica locală pe care Petru a condus-o şi locul martiriului său - a devenit, după moartea lui, punctul de referinţă al tinerei Biserici. Cu Roma trebuia să fie în accord orice comunitate şi Roma era criteriul credinţei drepte, complete şi autentice. Până astăzi, orice Episcop de Roma, ca şi Petru, este cel mai mare păstor al Bisericii, al cărei cap în sens propriu este Cristos. Numai în această funcţie Papa este „reprezentantul lui Cristos pe pământ"; ca autoritate supremă în materie de pastoraţie şi de dogmatică, el veghează asupra transmiterii autentice a credinţei. În caz de necesitate, poate revoca determinate funcţii sau, în caz de lipsuri grave în probleme de credinţă sau de comportament, să-i scoată din funcţie pe slujitorii hirotoniţi. Unitatea în problemele care se referă la credinţă şi comportament, care este garantată de Magisteriu în vârful căruia se află papa, determină o bună parte a capacităţii de prezenţă durabilă în lume şi de răspândire a Bisericii Catolice.  [Youcat 141]