1.19 Ar trebui să urmez toate regulile Bibliei?

Pentru că însuşi Dumnezeu este autorul Sfintei Scripturi; de aceea ea este numită inspirată şi învaţă fără eroare acele adevăruri care sunt necesare pentru mântuirea noastră. Într-adevăr, Duhul Sfânt i-a inspirit pe autorii umani, care au scris ceea ce el a voit să ne înveţe. Totuşi, credinţa creştină nu este „o religie a cărţii”, ci a Cuvântului lui Dumnezeu, care nu este „un cuvânt scris şi mut, ci Cuvântul întrupat şi viu” (Sfântul Bernard de Clairvaux).  [CCBC 18]

Biblia nu vrea să ne transmită informaţii istorice precise sau cunoştinţe ştiinţifice; în afară de asta, autorii sacri erau fii ai timpului lor. Formulările lor sunt influenţate de reprezentările culturale din ambientul lor, care uneori sunt greu accesibile. Şi totuşi, Sfânta Scriptură conţine cu certitudine infailibilă tot ceea ce omul trebuie să ştie cu privire la Dumnezeu şi la calea care conduce la răscumpărare. [Youcat 15]

Scriptura este una, deoarece unic este Cuvântul lui Dumnezeu, unic este planul mântuitor al lui Dumnezeu, unică este inspiraţia divină a ambelor Testamente. Vechiul Testament pregăteşte Noul şi Noul dă împlinire Vechiului; cele două se luminează reciproc. [CCBC 23]

În Vechiul Testament, Dumnezeu se revelează drept creator şi păzitor al lumii şi drept călăuză şi învăţător al oamenilor. Şi cărţile din Vechiul Testament sunt cuvânt al lui Dumnezeu şi Sfântă Scriptură. Fără Vechiul Testament nu poate fi înţeles Isus.

În Vechiul Testament începe un important proces de înţelegere a credinţei care înregistrează o cotitură decisivă în Noul Testament şi care ajunge la împlinire odată cu sfârşitul lumii şi a doua venire a lui Cristos. În acest proces, Vechiul Testament este mult mai mult decât un simplu preludiu la Noul Testament. Poruncile şi profeţiile pentru poporul din Vechea Alianţă şi promisiunile pentru toţi oamenii conţinute în ea nu au fost niciodată revocate. În cărţile din Vechea Alianţă se găseşte un tezaur de neînlocuit de rugăciuni şi de înţelepciune; Psalmii, în mod deosebit, fac parte din rugăciunea zilnică a Bisericii. [Youcat 17]

În Noul Testament ajunge la împlinire revelaţia lui Dumnezeu. Cele patru Evanghelii, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, sunt inima Sfintei Scripturi şi cea mai preţioasă comoară a Bisericii. În ele se manifestă Fiul lui Dumnezeu în modul în care el este şi ni se arată nouă. În Faptele Apostolilor vedem începuturile Bisericii şi acţiunea Duhului Sfânt; în Scrisorile apostolice, viaţa oamenilor cu toate aspectele sale este pusă în lumina lui Cristos; în Apocalips vedem cu anticipaţie sfârşitul timpurilor.

Isus este tot ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună; tot Vechiul Testament pregăteşte Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi toate promisiunile lui Dumnezeu îşi au completarea lor în Isus. A fi creştini înseamnă a crea o legătură tot mai profundă cu viaţa lui Cristos; pentru aceasta trebuie citite şi trăite Evangheliile. Madeleine Delbrêl spune: „Prin cuvântul său, Dumnezeu ne spune cine este el şi ce doreşte el; spune asta în mod definitiv şi pentru fiecare zi. Atunci când ţinem în mâini Evanghelia, trebuie să ne gândim că în ea locuieşte Cuvântul care vrea să devină trup în noi, să pună stăpânire pe noi, pentru ca noi să dăm un nou început vieţii sale într-un alt loc, într-un alt timp, într-o altă societate”. [Youcat 18]