All Tweets
Anterior:
Următorul:

1.11 Dumnezeu ne vorbeşte doar prin Biblie? Sau mai sunt şi alte căi prin care ne vorbeşte?

Biblia: adevăr sau minciună?

Există multe moduri diferite în care Dumnezeu se revelează pe sine însuși. El se revelează atât prin Scriptură (Biblia) cât și prin Tradiția Bisericii. În timpul vieții sale aici pe pământ, Isus a explicat și a împlinit Scripturile. Revelația lui Dumnezeu este completă în Isus (revelația se încheie cu moartea ultimului apostol).

Până în ziua de astăzi, Duhul Sfânt a ajutat Biserica să înțeleagă tot mai bine revelația lui Dumnezeu. Pentru a preveni interpretări incorecte sau excesiv de literale, Biblia trebuie citită în mod corect. Isus a instituit Biserica pentru a ne ajuta să facem acest lucru.

> Citește mai multe în carte

Dumnezeu ne vorbeşte prin Scriptură şi prin Tradiţie. Împreună, ele sunt revelaţia completă a lui Dumnezeu, pe care Biserica ne-o transmite.

The Wisdom of the Church

Ce este tradiţia apostolică?

Tradiţia apostolică este transmiterea mesajului lui Cristos realizată, încă de la începuturile creştinismului, prin predicare, mărturie, instituţii, cult, scrieri inspirate. Apostolii au transmis succesorilor lor, episcopii, şi, prin aceştia, tuturor generaţiilor până la sfârşitul timpurilor, ceea ce au primit de la Cristos şi au învăţat de la Duhul Sfânt. [CCBC 12]

Cum se realizează tradiţia apostolică?

Tradiţia apostolică se realizează în două moduri: prin transmiterea vie a cuvântului lui Dumnezeu (numită simplu şi tradiţie) şi prin Sfânta Scriptură, care este aceeaşi veste a mântuirii pusă în scris. [CCBC 13].

Cum cunoaştem ceea ce aparţine credinţei adevărate?

Găsim credinţa adevărată în Sfânta Scriptură şi în tradiţia vie a Bisericii.

Noul Testament s-a născut din credinţa Bisericii. Scriptura şi Tradiţia sunt legate strâns una de cealaltă şi răspândirea credinţei nu are loc exclusiv prin texte. În Biserica antică se spunea că Sfânta Scriptură este „scrisă mai degrabă în inima Bisericii decât pe pergament”; deja discipolii şi apostolii au cunoscut noua viaţă prin comunitatea vie a lui Cristos. În această comunitate, care a continuat să existe în alt mod după înviere, tânăra Biserică a primit alte persoane. Primii creştini au fost „stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). Erau uniţi între ei şi în acelaşi timp erau deschişi să primească alte persoane. Acest lucru răspândeşte credinţa şi astăzi: creştinii invită alte persoane să intre într-o comuniune cu Dumnezeu, care din timpurile apostolilor s-a păstrat neîntreruptă în Biserica Catolică.  [Youcat 12]

 

Cum poate fi cunoscut Dumnezeu numai prin prisma raţiunii umane?

Pornind de la creaţie, adică de la lume şi de la persoana umană, omul, numai cu raţiunea, poate cu certitudine să-l cunoască pe Dumnezeu ca origine şi scop al universului şi ca supremul bine, adevăr şi frumuseţe infinită. [CCBC 3]

Este suficientă numai lumina raţiunii pentru a cunoaşte misterul lui Dumnezeu?

În cunoaşterea lui Dumnezeu numai cu lumina raţiunii, omul întâmpină multe dificultăţi. Pe lângă aceasta, nu poate intra singur în intimitatea misterului divin. De aceea, Dumnezeu a vrut să-l lumineze prin revelaţie nu numai cu privire la adevărurile ce depăşesc înţelegerea umană, ci şi cu privire la adevărurile religioase şi morale, care, deşi sunt în sine accesibile raţiunii umane, astfel pot să fie cunoscute de către toţi fără dificultăţi, cu certitudine deplină şi fără amestec de eroare. [CCBC 4]

Ce revelează Dumnezeu omului?

În bunătatea şi înţelepciunea sa, Dumnezeu se revelează omului. Prin evenimente şi cuvinte se revelează pe sine însuşi şi planul său de bunăvoinţă pe care l-a prestabilit din veşnicie în Cristos în favoarea omenirii. Acest plan constă în a-i face părtaşi pe toţi oamenii, prin harul Duhului Sfânt, de viaţa divină, ca fii adoptivi în unicul său Fiu. [CCBC 6]

Putem cunoaşte existenţa lui Dumnezeu cu raţiunea noastră?

Da. Raţiunea umană poate să-l cunoască pe Dumnezeu cu certitudine.

Lumea nu poate să aibă în ea însăşi propria origine şi propriul scop; în tot ceea ce există se află mai mult decât ceea ce se poate vedea. Ordinea, frumuseţea şi evoluţia lumii atestă ceva care este superior lor şi face trimitere la Dumnezeu. Orice om este deschis la adevăr, la bine şi la frumos; percepe în sine glasul conştiinţei care îl stimulează spre bine şi îl îndepărtează de rău. Cine urmează în manieră raţională această urmă îl găseşte pe Dumnezeu.  [Youcat 4]

De ce îl neagă oamenii pe Dumnezeu, dacă pot să-l cunoască cu raţiunea?

A-l cunoaşte pe Dumnezeul invizibil este pentru mintea umană o mare provocare, în faţa căreia mulţi se dau înapoi din spaimă; unii refuză să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că altminteri ar trebui să-şi schimbe viaţa. A susţine că întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu este lipsită de sens, deoarece este lipsită de un răspuns, este o simplificare.  [Youcat 5]

De ce trebuia să se reveleze Dumnezeu, ca noi să ştim cum este el?

Cu raţiunea omul poate cunoaşte că Dumnezeu există, dar nu cum este Dumnezeu cu adevărat. Însă, pentru că Dumnezeu doreşte să fie cunoscut, el s-a revelat.

Dumnezeu nu era în sine obligat să ni se manifeste nouă, dar a făcut asta din iubire. Aşa cum în cazul iubirii umane reuşim să cunoaştem ceva despre persoana iubită numai atunci când aceasta ne deschide inima sa, tot aşa noi cunoaştem ceva despre gândirea sa intimă numai pentru că Dumnezeul veşnic şi misterios ni s-a manifestat nouă din iubire. De la creaţie, prin patriarhi şi profeţi, până la deplina revelaţie care are loc în Fiul său, Isus Cristos, Dumnezeu a vorbit în multe rânduri oamenilor. În el ne-a revelat secretele inimii sale şi ne-a permis pentru totdeauna să contemplăm esenţa sa intimă. [Youcat 7]

This is what the Church Fathers say

Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din învățătura scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiția apostolilor. Ambele (forme de transmitere) au aceeași putere de credință. [Sf. Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, cap. 27 (MG 32, 188)]